Bio/ Eco/ Fapte bune,  Despre mine,  Uncategorized

Cum mi-am făcut cununia civilă mai eco-prietenoasă.❤️

În iulie ne-am hotărât, după ”doar” 11 ani 😀 , să ii facem oficiali. Uhuu! Și, cum noi nu suntem prea party people, am vrut să fie doar cununia civilă și să stăm laolaltă cu cei mai dragi oameni, să mâncăm, să râdem, să glumim.

  1. Primul nostru pas, după ce ne-am hotărât, a fost să ne alegem verighetele. Am vrut ceva frumos, să ne placă la amandoi, dar am ținut mult să fie facute #local, manual și să fie folosit aur #reciclat. Și am găsit chiar ce voiam: pe cei de la Atcom. Am făcut comanda online, apoi ne-au sunat și ne-au invitat la ei, la magazin, pentru a ne lua măsurile (și bine au făcut, pentru că bănuiala lor fusese corectă: măsurăturile noastre erau greșite :))) ). Doamna de acolo a fost tare draguță, ne-a arătat modelul, s-asigurat că a înțeles ce am dorit, iar gravura a fost (și este) gratuită – un detaliu tare drăguț.

2. Următorul pas a fost alegerea rochiei. O aveam deja pe cea de mireasă a mamei mele, pe care mi-o păstrase cu drag. Este frumoasă și tare specială, însă mi se părea că se potrivește mai bine unei petreceri mai mari, de seară sau într-un cadru mai exotic, așa încât am pus-o deoparte, cu alte planuri, la fel de romantice în minte. Însă tot aveam nevoie de o rochie, asa că am găsit una potrivită pentru o ceremonie la starea civilă în cadru restrâns, în care m-am simțit la fel de specială. Am luat-o de pe Remix, secțiunea outlet (am luat multe și de pe secțiunea lor de SH: foarte mișto). Outletul mi se pare (tot) o opțiune eco pentru că sunt lucrușoare din colecții trecute, care, dacă nu se vând, ajung în cele din urmă la second hand și dacă nici acolo nu au noroc, groapa de gunoi le paște. Pașii mei pentru a căuta ceva ce îmi trebuie sunt următorii: second hand (magazine, grupuri, schimburi cu prietene etc), outlet, fast fashion cât de rar pot și doar dacă nu găsesc sh.

3. Pantofi nu am mai cumpărat, pentru că aveam o pereche de stiletto nude, pe care îi purtasem acum mai bine de 5 ani la nunta unei prietene și se potriveau perfect. Așa că am reutilizat ce am avut deja.♻️

*Aici aveam în mână, pe lângă buchetul meu, florile aduse de invitați. ????????*

4. După ce am rezolvat cu rochia, au urmat bijoux-urile. Mi-am dorit tot ceva cu însemnătate și care să mă reprezinte, așa că tot mama, draga de ea❤️, mi-a daruit un colier de perle de-al ei și a fost tare special să îl port în ziua aia frumoasă. Plus că mama a fost de două ori mai fericită cu această ocazie❤️. Iar cerceii pe care am ales să îi port în acea zi au fost unii pe care îi am din liceu și care s-au pastrat foarte bine (deși am impresia că nu sunt din vreun metal prețios) și s-au potrivit perfect.

5. Soțul a cumpărat un costum care merge cu siguranță și la alte evenimente, iar perechea de pantofi pe care a purtat-o a fost perechea lui preferată și își avea deja adăpost la noi în casă 😀 . Pot spune cu mâna pe inimă că a fost extrem de chipeș în ziua noastră specială.

6. Altceva pe lista lista mea verde și pe wishlist-ul meu de ceva vreme a fost un buchet de cununie. Dar nu orice buchet, ci unul care să îndeplinească criteriile pe care încerc să le implementez în viața de zi cu zi. Așa că am apelat la fetele de la Flori Sauvage, care fac artă din buchetele și aranjamentele lor nupțiale (și numai, ci și pentru alte evenimente creatoare de amintiri frumoase) și care folosesc flori de la producatori locali, de sezon, fără plastic. Am avut o discuție pe Instagram în care le-am spus ce îmi doresc: un buchet pentru o cununie civilă mică, asimetric și cu un pic de albastru, pentru a se potrivi cu costumul soțului. 🙂 În rest am lăsat la alegerea lor tipul florilor pe care să îl folosească și am fost îndrăgostită de el (de buchet, dar și de soț 😛 ). A ieșit exact cum îmi doream

7. Un alt lucru benefic pentru natură a fost să nu facem petrecere mare. Nu, nu am nimic cu cei care își doresc asta, am ceva cu nunțile și petrecerile de conveniență: ”mă duc la ei, că și ei au venit la mine și am o obligație”. Fiind o petrecere mică și resursele folosite au fost mici, așa că amprenta noastră asupra Pământului a fost mai mică. Am încercat să facem meniul astfel încât să nu rămână (prea) multă mâncare la final care să ajungă la gunoi. Și chiar am fost toți mulțumiți de felurile gustoase.

8. Nu am vrut decoruri complicate, nici baloane sau flori care să fie aruncate.

9. De la restaurant ne-au pus la pachet pentru acasă ce nu s-a mâncat pentru că nu toată lumea a putut să mănânce mai mult de 1 fel de mâncare. Și ne-a prins bine, căci aveam frigiderul gol și numai de gătit nu aveam chef fix a doua zi dimineața.

Fotograf am avut doar la starea civilă și am au ieșit poze frumoase foc. Iar la restaurant, intr-o atmosferă intimă, doar cu cei apropiați nouă am făcut poze cu aparatul nostru (fiecare după cum a vrut și cum s-a simțit mai bine❤️). Cam atât am putut noi să facem pentru o cununie cât mai eco-friendly. Voi ce ați făcut sau ce idei aveți pentru un eveniment mic, în familie?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *