Experiența mea cu endometrioza

Stăteam pe gresia rece din baie, chircită toată, singură, întrebându-mă dacă să încerc să mai rezist sau să am milă de mine și să chem salvarea. Pănă la urmă, după ce am vomitat de durere cu tot cu câteva pastile luate, am cedat și am chemat ambulanța. Mă trezisem în miezul nopții lac de sudoare, cu niște dureri teribile care mă făceau să mă zvârcolesc ca peștele pe uscat, dar încă mă gândeam că este normal, așa este când îți vine menstruația. Pentru că auzisem asta toată viața de la rude, prietene, medici. Cumva mă resemnasem , iar mama îmi povestise că așa a avut și ea toată viața.

Însă, în acea seară, durerile, starea de rău și de greață nu cedau cu nimic. Ambulanța a sosit relativ rapid, mi s-a pus o perfuzie care m-a liniștit și mi s-a spus că ar trebui să mă duc la un control ginecologic destul de rapid, pentru că nu, nu era normal să am starea aia. Am facut o programare cât am putut de repede și așa s-a descoperit că aveam un chist mare, care nu se absorbea și exista riscul să se spargă și să producă alte complicații. Prin urmare am fost programată pentru operație destul de curând la spitalul CF2 din București. Operația a fost laparoscopică, deci minim invazivă, ceea ce înseamnă că au fost făcute 3 incizii mici (de aproximativ 0.5–1.5 cm), iar recuperarea a fost mult mai ușoară și rapidă. După ce m-am trezit din astenezie, doctorul care m-a operat mi-a zis că în timpul operației a descoperit că aveam endomtrioză gradul 3, adică destul de avansat și din această cauză aveam acele dureri care nu treceau cu mai nimic, starea de rău și senzația de greață care mă lăsa epuizată de fiecare dată.

Atunci a fost prima oară când am auzit de acest termen: “endometrioză” și nu știam absolut nimic despre această afecțiune. Așa că am rugat medicul să îmi spună exact ce înseamnă, cât de gravă este și dacă se poate trata. Am aflat că:

• endometrioza înseamnă creșterea în afara uterului a țesutului (denumit endometru) care căptușește uterul pe interior și care sângerează la fiecare menstruație;
• endometrioza implică ovarele, trompele uterine, vaginul și membrana care acoperă pelvisul, dar se poate dezvolta și în alte părți;
• în cadrul endometriozei, țesutul endometrial care se dezvoltă în afara cavitații uterine (tesutul ectopic) se comportă la fel ca cel normal – se ingroașă și sângerează la fiecare ciclu menstrual. Pentru că țesutul endometrial crescut în afara uterului nu poate ieși din organism devine captiv. Când endometrioza implica ovarele, se pot forma chisturi denumite endometrioame. Țesutul înconjurător se irită, dezvoltând ulterior țesut cicatrizat și aderențe – benzi anormale de țesut fibros care determină probleme pelvine și lipirea organelor (țesutul ectopic și aderentele pot afecta functionarea acestor organe).

Principalul simptom al acestei afecțiuni este durerea pelviană foarte puternică ce se poate agrava în timp, și poate fi însoțită de durere lombară și durere abdominală, durere la contact sexual, menstruație abundentă, oboseală cronică, greață și alte câteva. Niciunul dintre aceste simptome nu îmi era străin din păcate. Din ce am aflat atunci cauzele exacte ale endometriozei nu sunt cunoscute, dar există câteva explicații, în care nu am să intru pentru că articolul s-ar lungi prea mult. Voi lăsa aici, aici și aici niște articole medicale cu toate explicațiile necesare.  De asemenea în articole găsiți și câțiva factori de risc, printre care și cel genetic: dacă mama, mătușa sau sora a avut endometrioză, este foarte posibil ca afecțiunea să existe în familie. Așa cum ziceam, mama îmi povestea că și ea se simțea foarte rău în acea perioadă a lunii, îi era greață și avea dureri foarte mari și stare de leșin. Deși nu a primit niciodată un astfel de diagnostic, simptomele erau aceleași ca ale mele, deci este foarte posibil să fi avut și ea aceeași afecțiune.

Din păcate tot atunci am aflat că nu se poate vindeca total, doar ținută sub control. Așa că, după operație a trebuit să încep un tratament dur care a durat câteva luni și care mi-a indus o menopauză temporară cu scopul de a reduce durerile și a ameliora disconfortul generat de endometrioză, de a da o pauză corpului pentru a putea să se refacă. Nu voi spune în articol ce medicamente am luat pentru că recomand înainte de toate un control și apoi mers pe mâna unui ginecolog specializat pentru tratament. Recunosc că, după ce am primit diagnosticul și am aflat că această afecțiune nu se vindecă, am fost copleșită de tristețe și anxietate, mai ales după ce am intrat pe grupurile de profil și am citit experiențele mult mai dure alte altor femei. Și, o perioadă destul de lungă m-am luptat să ies cumva din stările mele negative, mai ales că si tratamentul își bătea joc de mine la nivel hormonal și aveam mood swings destul de mari. Plus că, în acel timp, nu m-a slăbit o clipă o oboseală cruntă, din aia de făceam 5 pași și trebuia să mă așez să îmi trag sufletul. Asta a fost o lovitura grea pentru mine, pentru că eu eram o persoană foarte energică, care nu stăteam locului prea mult. Însă, cu toate astea, nu am întrerupt tratamentul, pentru că știam că alternativa este mai rea.

Și, ca să ajung într-un final la încheierea acestui articol:  timp de 5 ani nu am mai avut niciun simptom, nicio durere. Eram absolut șocată, nu îmi venea să cred că poate să îți vină menstruația și practic să nu simți nimic, să nu îți fie rău, absolut nimic. Au fost cei mai minunați 5 ani din viața mea din punctul ăsta de vedere. Deci nu regret deloc nici operația, nici tratamentul acela foarte greu de dus, nici măcar că am intrat pe acele grupuri care la început m-au cam deprimat, pentru că de acolo am aflat multe informații utile și chiar am putut să îmi spun fricile și să găsesc alinare și înțelegere. Îmi amintesc și acum că tratamentul a fost costisitor (și da, cum se spune pe grupurile de endometrioză: este o afecțiune destul de scumpă, ceea ce este foarte nasol, având în vedere că este destul de răspândită), se găsea greu, nu orice medic avea dreptul să îl prescrie (și a fost o nebunie să găsesc oameni care puteau elibera rețeta), dar all in all toate acestea m-au ajutat să funcționez normal și să mă simt bine acești 5 ani. De un an și ceva a început iar să se reactiveze endometrioza: durerile, starea de rău etc ( nu la capacitatea de dinainte de operație, dar destul de puternice). M-am întristat destul de rău în primele luni, dar știam că există oricând neșansa să repară, căci, așa cum ziceam mai devreme: nu există vindecare, nici măcar cu o sarcină, doar managementul simptomelor. Însă mi-am dat seama că nu are rost să mă pun singură la pământ, așa că, m-am ridicat, m-am scuturat și am căutat soluții. Ce am găsit și ce a funcționat pentru mine va urma în articolul următor, ca să nu îl fac pe asta și mai lung decât a fost. Și dacă și voi vă luptați cu această afecțiune parșivă, aș aprecia să lăsați în comentarii povestea voastră și să ne încurajăm unele pe altele.