Emisiunea radio Eco natura: interviu cu Andreea Vichi Marin

Pe Andreea Vichi-Marin o descoperim în fiecare vineri de la ora 21:30 la 22:00 , la emisiunea Eco Natura de la Radio Romania Actualități (pe care o putem asculta și online aici și urmări pe pagina de Facebook aici), un loc unde ne povestește cu drag și multă energie pozitivă despre oameni cu proiecte de mediu, despre locuri frumoase din București și din țară, excursii imaginare cu caiacul, despre bradul de peste 500 de ani care este candidat la titlul de Arborele European al Anului sau ce impact asupra mediului are nava care s-a scufundat 14.000 de oi la bord.

Andreea este o persoană pe cât de  dinamică și hotărâtă, pe atât de caldă și pasionată de frumos. În plus are vocea aia faină de radio, voce exersată  la emisiunile simpatice de weekend de la Radio Romania Actualități cât și la cea mișto, de vineri seara, pe care am menționat-o mai sus. Noi am făcut cunoștință atunci când, într-o zi însorită de iulie, m-a abordat pentru un interviu rapid despre proiectul Iulie fără plastic la care sunt coordonator împreună cu prietena mea Laura și nu m-am putut abține să nu o rog și eu la randul meu să îmi răspundă la câteva întrebări pe blog.

A acceptat instant, iar răspunsurile ei sunt pur și simplu o încântare. Vă invit să le răsfoim împreună:

Q: – Draga mea, te rog să îmi spui cum ai ajuns la Radio. A fost mereu o pasiune sau mai degrabă o schimbare de drum? Și de câți ani ești pe acest drum interesant?

R: – Era cu mult înainte de 1989, când am descoperit că îmi place să vorbesc la microfon. Părinții mei aveau pe atunci un magnetofon Tesla cu microfon cu tot și de fiecare dată când, mică fiind, părăseam pentru o zi sau două casa bunicilor pentru a sta cu ai mei, aveam o idee cât se poate de clară: cer microfonul să mă joc cu el. Nu mi se dădea de fiecare dată să nu-l stric, dar pasiunea cred că atunci s-a înfiripat. Au trecut anii și mi-am dorit pe rând să mă fac spion, detectiv, avocat, medic veterinar și medic chirurg. Pentru această ultimă dorință am și urmat profilul de matematică-fizică la liceu.

Eram convinsă la voi ajunge un medic chirurg care va sta mai mult prin spital și care va dormi chiar la capul bolnavului până se va asigura că îi este bine… dar… în clasa a douăsprezecea, am decis: psihologie sau jurnalism. Hotărârea finală am luat-o după bacalaureat, deși mă pregăteam intens pentru facultatea de jurnalism. Psihologia era pe lângă un posibil drum în viață pentru mine și o mare pasiune, așa că în momentul acela mi-am spus: ”Andreea, faci jurnalism pentru că tot îți place, iar la psihologie vei da examen mai târziu.” Și acum după 20 de ani de radio mă gândesc că aș putea să îi fac sufletului meu acest hatâr ținând cont că în continuare plăcerea mea vinovată este să studiez acest domeniu deopotrivă atât de fragil și fantastic.

La Radio cu am ajuns?…. Din anul întâi, asistenta de la cursul de radio din facultate m-a întrebat dacă vreau să fac practică la România Tineret – pe atunci – parte a Societății Române de Radiodifuziune ca și Radio România Actualități. Evident că am acceptat imediat. După un an, chiar profesoara de la cursul de radio m-a întrebat dacă vreau la România Actualități. Firește că și de această dată am acceptat fără să clipesc. Pe atunci, ”dacă nu te auzeai la Radiojurnalul de ora 7 de la Radio România Actualități, nu existai”, cum spunea un șef de la acea vreme… și așa am ajuns să fac tot ce presupune meseria de jurnalist în acești ani: să evoluez personal și profesional fără să ”ard nicio etapă” – să folosesc o sintagmă franțuzească…

Q: – Cum a luat naștere emisiunea Eco Natura? Mai ții minte care a fost prima emisiune?

R: – Emisiunea Eco Natura nu a luat naștere dintr-un proiect personal, ci probabil dintr-o pasiune pentru tot ce ține de natură. Ca să spun plastic, mi-a fost observată înclinația spre natură și atunci mi s-a pus în brațe această idee de emisiune, fără multe detalii; doar un îndemn:”Este o emisiune de tip magazin. Fă în așa fel încât oamenii să o asculte ca și cum ar intra într-un magazin cu de toate… și-ar dori în egală măsură să cumpere câte ceva de pe raft care le face cu ochiul, dar și să stea de vorbă puțin cu fata de la tejghea”…

Prima mea emisiune Eco Natura a fost într-un septembrie ploios și se prezenta cu totul altfel decât acum. Avea aproape 12 subiecte într-o jumătate de oră și extrapola subiectul eco pe cele mai diverse și nebătătorite căi. Astăzi, emisiunea este un pic mai așezată și oferă atenția cuvenită unor subiecte care și-o revendică. ( Și să vă spun și o povestioară simpatică… Eu nu am niciodată emoții înainte și în timpul directului. La microfon mă simt ca peștele în apă, dar după – dacă este un proiect foarte mare sau o emisiune – început de drum – mă încearcă tremurul cumplit. Îmi aduc, deci, aminte cum eram eu în plină vervă înainte și după prima emisiune Econatura, însă – ce să vezi? – după ce am termint-o m-au cuprins niște emoții de tremuram din toate mădularele și nu eram în stare să le spun mulțumesc regizorilor tehnici din regia de emisie. Atunci știu că m-am trezit cu o replică din partea unuia dintre ei de o voi ține minte toată viața: ”fată, tu ești foarte bună; parcă te-a năascut mama ta la microfon, dar nu știu ce- cu tine acum? Tremuri de tremură și întreaga regie de emisie cu tine!”)… Mda… și cam așa era…

Q: – Ce subiecte au fost de-a lungul timpului în emisiune? Care a fost cel care te-a entuziasmat cel mai mult până acum?

R: – Au fost subiecte diverse, de la încălzirea globală, la defrișări, eco-turism, campanii de protecția mediului, până la cosmetică … eco. Cel mai mult, însă, m-au mișcat două subiecte. Primul era despre o campanie de monitorizare a delfinilor de la malul mării și despre… înotul cu delfinii… Îți dai seama că la prima ocazie am înotat cu delfinii – nu au trecut două luni de la acest interviu, deși știu că acei delfini sunt de fapt în captivitate și antrenați să înoate cu oamenii, trebuie să recunosc că emoțiile momentului m-au depășit. Este straordinar să simți cum un înotător atât de bun ca un delfin înoată în același ritm cu tine. Al doilea subiect a fost despre eco-psihologie și eco-terapii pentru suflet, minte și corp, care presupun… pam – pam… îmbrățișatul copacilor. Subiectul acesta a rezonat foarte mult cu mine pentru că eu deja îmbrățișam instinctiv copacii de când eram mică, de fiecare dată când îmi ieșeau în cale. Și, ca oamenii să nu sune imediat ce mă vedeau la 112 ?, alegeam seara pentru a-i îmbrățisa…

Q: – Ai primit feedback de la ascultători pe parcursul emisiunilor? Ți se pare că există un sift al oamenilor către un stil de viață mai eco-friendly?

R: – Ce pot eu să îți spun este despre feedback-ul de la emisiunile mele, cu mențiunea că ar trebui să ținem cont că publicul este oarecum specializat și deschis către astfel de abordări. Oamenii care mă ascultă pe mine la Eco Natura sunt vii ca viața, au idei despre cum poate fi salvată planeta, despre cum se urmărește cum crește un fir de iarbă, sau despre cum se mângăie un animal ( și nu glumesc!). Sunt și justițiari, pentru că și-ar pune viața în pericol dacă ar fi martorii unor tăieri ilegale de copaci, sau vânătorii ilegale. De altfel, îmi și trimit mesaje despre toate acestea pe care le observă… Și mai este o categorie: cea a oamenilor care aleg să nu scoată sabia în fața celor care probabil ar merita și ajung să strângă după ei mizeriile de pe jos, să își consume din timpul lor cu familia, prietenii, sau mai știu eu cine, igienizând zonele pe unde alții și-au lăsat resturile mai mult sau mai puțin scârboase. Eu înclin să cred, totuși, că în pofida schimbării societății în ultima perioadă, încă mai sunt oameni buni și frumoși care prin forța exemplului vor induce modificări în conduita acelora din prima categorie.

Q: – Tu trăiești un stil de viață prietenos cu mediul? Ce te-a influențat să începi să faci schimbări? Spune-mi, te rog, cel mai ușor swap,  cel mai provocator pentru tine și ce planuri ai pentru viitor în sensul ăsta.

R: – Eu am un stil de viață ”amical” cu mediul; nu aș putea spune că sunt prietenă la cataramă cu el, pentru că traiul de zi cu zi într-o urbe atât de mare, de insalubră și de aglomerată ca Bucureștiul, nu-ți permite să te contopește cu natura, nu-i așa?… Ce pot să îți spun eu, însă, este că nu ratez nicio ocazie să iau drumul mării sau al muntelui… să mă scufund în apa mării, sau a oceanului și să îmbrățișez copaci; să stau întinsă pe plajă cu privirea undeva departe, către orizont sperând că într-adevăr există în tot noianul acesta de particule un loc unde ”cerul se unește cu pământul”, așa cum am învățat în școală definiția pentru orizont… () La fel, mă simt în largul meu când stau pe iarbă, la munte, cu gândul departe și simțurile în croșetează vise printre crengile copacilor, sau când după un urcuș greu pe o pantă mai puțin prietenoasă ajung în vârf, îmi depărtez picioarele și îmi deschid larg mâinile în poziția omului vitruvian și urlu cât mă țin plămânii:”Te iubesc, Viață!”… dacă discutăm pe de altă parte despre viața prietenoasă cu mediul dintr-un oraș am să-ți spun așa: nu am celebra pungă cu pungi despre care îmi vorbeai tu la interviu, nu îmi place plasticul pentru că la propriu îmi creează alergii – sunt natural alergică la el! – nu iau bon de hârtie de la bancomat, după ce scot bani, pentru că vreau să salvez copacii și aleg să plătesc online și să îmi fac orice rezervare online pentru a scuti iarăși hârtiile de la un suicid fără sens. În plus, fac cât de mult sport pot. Îmi place să înot, să merg pe biciletă, să patinez, să skiez, să … etc… Nu sunt mare fan al mersului cu mașina; prefer mersul pe jos în care îmi rezerv tot timpul din lume gândindu-mă la câte în lună și-n stele. Ies cât de des pot în parc și niciodată, dar niciodată nu arunc nimic pe jos, chiar dacă în general în România cultura coșurilor de gunoi, ca de altfel orice altă cultură, este subdezvoltată, din păcate. Despre swap provocator sau ușor nu-ți pot vorbi pentru că în viața personală fac doar ce simt și atunci nu întâmpin nicio dificultate, sau nu o percep ca greutate. Provocări la mine sunt doar în viața profesională și acolo le tratez cam așa: ”VREAU cu adevărat să fac asta atunci POT! … ())

Q: – Ca moderator de emisiune radio, cărei persoane publice care activează pe mediu ai vrea sa pui o întrebare din acest domeniu?

R: – Părinților Gretei Thunberg și întrebarea ar fi: ”de ce acceptați să faceți markenting cu copilul acesta și nu-l lăsați să-și trăiască zilele copilăriei – bune sau mai puțin bune, cum or fi ele?”… Restul întrebărilor de mediu se adresează foarte ușor oricui. Îți spun din experiență. Oamenii sunt dornici să îți răspundă…. chiar și autoritățile. Sau poate mie mi-a fost dat să mi se întâmple așa… Uneori, însă – e adevărat! – unele dintre autorități mai dau din colț în colț, dar ele nu sunt eterne, omniprezente, omnisciente și ubicue și te adresezi – știi vorba aia din BD: ”unui for superior”?.. (…

Q: – Te mai putem asculta și la alte emisiuni sau urmări pe undeva? Deocamdată, în această grilă, mă mai poți asculta la o emisiune despre animalele de companie, în fiecare duminică dimineață de la ora 9:00 tot la Radio România Actualități. Se numește Pet Club și am în ea o abordare nouă, ca o adiere de primăvară… Nu îți spun mai multe despre ea, dar aștept un feedback de la tine…Despre proiectele de viitor mi-e greu să îți vorbesc… Știi cum spun americanii că sunt ”under construction”… Așa și la mine și nu aș vrea să dezvălui nimic din ce nu este în desfășurare … Te rog să nu te superi pe mine!

Corina: – Mulțumesc mult pentru toate răspunsurile și pentru timpul acordat. Abia aștept să “te” citesc.

Andreea: – Și eu îți mulțumesc pentru întrebările delicate și născătoare de amintiri!